Aboneaza-te si afla in fiecare saptamana noutatile de pe CrestinOrtodox.ro
Sfanta Parascheva, Cuvioasa cea milostiva sau...
Sfânta Preacuvioasă Maica noastră Parascheva s-a născut la anul 1025, într-o familie evlavioasă şi bogată, dintr-un sat de pe malul Bosforului, numit Epivat, astăzi Selim-Paşa. La numai opt anişori, aflată în biserica satului la Sfânta Liturghie, din citirea Sfintei Evanghelii a re...
Biserica Sfântul Apostol Andrei – Parva din cartierul bucureștean Drumul Taberei a fost astăzi, 30 noiembrie 2015, neîncăpătoare pentru cei aproape 2.000 de credincioși care au venit lunea aceasta să participe la hramul lăcașului de cult.
Cultul Sfantului Nicolae in Romania
Sfântul Nicolae este unul dintre cei mai populari sfinţi din ţara noastră. El este iubit şi aşteptat cu nerăbdare de toţi oamenii, indiferent de vârstă sau stare socială. Acest sfânt s-a evidenţiat prin bunătate deosebită faţă de cei lipsiţi, ocrotitor al fetelor, ajutător al...
O marturie impresionanta despre un copil operat...
Cu ceva vreme în urmă, am luat un interviu unei mămici al cărei copil a trăit mai multe minuni, de la naştere până în prezent. Cea mai impresionantă este despre faptul că Sfântul Nectarie din Eghina l-a operat în chip minunat, vindecându-l de o boală foarte gravă.
Dumnezeu - Duhul Sfant
Duhul Sfânt este puterea, voinţa, energia, dinamica lui Dumnezeu. Duhul Sfânt este a treia persoană a Sfintei Treimi. El este Dumnezeu adevărat, întocmai ca şi Tatăl, ca şi Fiul, precum este scris în Sfânta Scriptură, cu prilejul mustrării lui Anania: „Pentru ce a umplut satana inima...
Sfanta Olimpiada
Sfânta Cuvioasa Olimpiada este cinstita pe 25 iulie. Sfânta Olimpiada a fost numită după numele maicii sale. Ea s-a născut în Constantinopol din părinţi slăviţi şi de neam mare. Tatăl ei a fost unul din cei mai cinstiţi senatori, pe nume Anusie Secundul, iar maica sa a fost fiica sl...
Sfantul Siluan Athonitul vorbea numai ce-i dadea...
In această epocă de deplină maturitate duhovnicească, arhimandritul Sofronie îl întâlneşte pe Cuviosul Siluan. In cartea sa, el face un portret fizic şi moral al sfântului şi relatează câteva dintre convorbirile lui Siluan la care a asistat sau despre care acesta i-a vorbit
Catedrala Mitropolitană din Craiova se pregăteşte începând din această seară să-şi prăznuiască ocrotitorul duhovnicesc. Sute de credincioşi din Cetatea Băniei sunt aşteptaţi marţi, 25 octombrie, să ia parte la tradiţionala procesiune închinată Sfântului Mare Mucenic Dimitrie
30 noiembrie este zi de sărbătoare legală în care ortodocșii și catolicii români îl cinstesc pe Sf. Apostol Andrei, Ocrotitorul României și primul Apostol al Mântuitorului, care a adus cuvântul Evangheliei pe pământul Dobrogei de astăzi.
Obştea Mănăstirii Plumbuita l-a serbat pe 6 decembrie 2016, pe Sfântul Ierarh Nicolae pentru prima dată în calitate de ocrotitor al aşezământului monahal. Sfânta Liturghie a fost oficiată de arhim. Policarp Chiţulescu, Consilier Patriarhal şi Directorul Bibliotecii Sfântului Sinod.
Marți, 6 decembrie 2016, Liceul Ortodox din Zalău și-a prăznuit ocrotitorul, pe Sfântul Ierarh Nicolae. Cu acest prilej, elevii și cadrele didactice din cadrul acestei școli au avut bucuria de a-l avea în mijlocul lor pe Preasfințitul Părinte Petroniu, care a săvârșit Sfânta Liturghie...
Miercuri, 11 ianuarie, Biserica Ortodoxă îl cinsteşte pe Sfântul Cuvios Teodosie cel Mare, începătorul vieţii călugărești de obşte din Palestina, ocrotitorul spiritual al IPS Teodosie. Cu acest prilej, Arhiepiscopul Tomisului va oficia Sfânta Liturghie la Catedrala arhiepiscopal
O rugaciune a Sfantului Ioan Gura de Aur, rostita...
Doamne Dumnezeul meu, Cel mare şi înfricoşat şi slăvit, Făcătorul a toată zidirea cea văzută şi gîndită, Cela ce păzeşti aşezămîntul Tău şi mila Ta celor ce Te iubesc pe Tine şi păzesc poruncile Tale: şi acum, şi totdeauna, mulţumesc Ţie pentru toate facerile Tale de bine...
Viata Sfantului Apostol Matia
Sfântul Apostol Matia, din neamul lui Iuda, s-a născut în Betleem. Din fragedă copilărie a început să cerceteze cărţile sfinte şi legea lui Dumnezeu, la Ierusalim. Indrumat de Sfântul Simeon primitorul de Dumnezeu, Matia a fost învăţat să ducă o viaţă plină de curăţie, plăcut...
Dupa Sfanta Liturghie
Mulţumirea adusă pentru Sfânta Liturghie la care am participat păzeşte harul dumnezeiesc pe care l-am primit în timpul acesteia.Ceea ce aduce harismele lui Dumnezeu către om - spune Avva Isaac - este inima curată care se mişcă mereu într-o mulţumire neîncetat
Sarbatoarea adormirii Sfantului Evanghelist Ioan
Iubirea este o cale mult râvnită, unică prin frumuseţea şi măreţia ei, dar chiar dintre eroii credinţei – sfinţii, puţini sunt acei care au străbătut-o întreagă. Prin viaţa şi scrierile lui, Sfântul Ioan Evanghelistul, Apostolul Iubirii, se arată primul dintre aceşti călători...
Sfântul Ierarh Antim Ivireanul (1650-1716) a fost unul dintre cei mai vrednici ierarhi ai Bisericii Ortodoxe Române”, păstorind în Țara Românească pe vremea domnitorilor Constantin Brâncoveanu, Șerban Cantacuzino şi Nicolae Mavrocordat. Era originar din Iviria
În străvechiul chivot mușatin închinat ocrotitoarei Eparhiei Romanului și Bacăului, a fost săvârșită pe 14 octombrie, în ziua de pomenire a Sfintei Cuvioase Parascheva, slujba hramului de un sobor de ieromonahi, stareți ai mănăstirilor de pe cuprinsul Eparhiei, sub protia...
Viata Sfantului Apostol Pavel inainte de...
În acest articol am încercat să redau, în ordine cronologică, momentele importante din viața Sf. Ap. Pavel, înainte de convertirea lui la creștinism. Motivul principal al acestui demers îl constituie, nu atât succesiunea unor evenimente din viața unuia dintre cei mai mari sfinți, ci mai...
În ziua de 15 februarie 2018, în Sala Sinodală din Reședința Patriarhală, sub președinția Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, a avut loc ședința de lucru a Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române.